Miracolul meu

Sunt Silvia, am 38 ani împliniți de curând, un soţ minunat, respectuos, frumos și timid; un serviciu bunicel…nu e maximul, dar e o sursă de venit muncită și câștigată cinstit; un acoperiș deasupra capului (chiar dacă în chirie) și cel mai important, o ființă care crește în mine, un dar de la Dumnezeu, cel mai frumos dar pe care l-aş fi putut dori vreodată.
Am crescut într-o familie cu șapte copii, undeva in România, deci știu ce înseamnă bucuria unei familii unite, a egalității între frati, dar știu și ce înseamnă neajunsurile și visele neîmplinite.
Pe Wlady l-am cunoscut acum mai bine de șapte ani, la Milano. E un peruvian frumos și sexi. Și el face parte dintr-o familie numeroasă, are trei surori, șapte nepoţei din partea lor, verisori, mulți unchi și mătuși…o familie imensă, dar toți sunt acolo, departe, în Peru. Aici nu avem pe nimeni, nici eu , nici el. Ne avem unul pe altul și până acum ne-a fost de ajuns să mergem mai departe.
Si iata-mă azi, o femeie împlinită, aș spune, fericită cu ceea ce are, fără lipsuri, iubită, cu dragoste de viață și tot ce e frumos. Sunt mândră să spun că mi-am implinit aproape toate visele de-o viață, facultate, nuntă, călătorii..multe călătorii frumoase. Un singur vis s-a lasat asteptat aproape douăzeci de ani…acela de a fi mamă.
Nu credeam că voi avea vreodată onoarea și marea fericire de a deveni mamă și iată că minunea stă să se împlinească. Un îngeraş m-a ales drept viitoarea lui mami. Știam că va venii mai devreme sau mai târziu. L-am visat acum mai bine de treisprezece ani, era un băiețel slăbuț și timid care imi zicea mami. A trecut pe lângă mine acum șapte ani, dar corpul meu nu era pregătit pentru el, și l-am pierdut in opt săptămâni.
De data asta a venit pentru a rămâne și abia aștept să-l aud zicându-mi mami. Cred că e dragoste la prima vedere. O iubire ce nu se poate descrie sau explica, este ceva mai intens decât strălucirea stelelor, este un sentiment mai mare decat galaxia, mai presus de orice altceva în viața asta terestră…Și cred că și el este îndrăgostit, dragul meu pui, care m-a ales pe mine între atâtea milioane de viitoare posibile mame.
Acum un an doctorii mi-au spus „Nu poți avea copii” , este endometrioza, o boala a multor femei care provoacă infertilitatea. Eram programată la ferilizare în vitro anul acesta, era singura șansă, dar credinta a fost mai puternică și iată că miracolul s-a împlinit.
Era cu o săptămână înainte de Craciun când l-am întrebat pe soțul meu ce cadou să-i cumpar:

«Ce vrei să-ti aducă Moș Crăciun, dragul meu? »
« Un copil …» mi-a răspuns el.

Știam că nu voi putea niciodată să-i aduc acest cadou. Am oftat și i-am cumpărat, ca de obicei, o pijama. Apoi am plecat în vacanța de Crăciun acasa la ai mei, în România, în mijlocul familiei. De mult nu mai făcusem sărbătorile acasa. De data aceasta ceva era schimbat, două dintre surorile mele, cele mai mici, erau gravide. Una era in nouă luni, trebuia să nască o fetiță în ianuarie, iar cealaltă avea două luni de sarcină, aștepta gemeni, băiat și fetiță. O familie binecuvântată anul acesta, nu? Atâtea miracole, toate dintr-o dată…
Întorși la Milano, am sărbătorit Noul An alături de prieteni dragi, după care ne-am întors la rutina noastră zilnică, muncă, muncă și iar muncă…Spre sfârșitul lunii ianuarie m-am îmbolnăvit. Iarnă, frig, toată lumea racită în jur. Îmi întârzia și menstruaţia…care decursese normal de revelion. Știind că nu pot face copii nu am facut imediat testul, ci după o săptămână. Și iată minunea! Cele doua liniute roz pe care le asteptam de atâția ani. Nu puteam sa cred, era imposibil, dar adevarat. Moș Crăciun a sosit! Un pic în întârziere, dar a sosit. Miracolul meu, miracolul nostru.

Azi sunt gravidă în 23 de săptămâni, băiețelul meu are 28 de cm și în jur de 500g. Și da, sunt din ce în ce mai convinsă că a fost o minune. Cel mai frumos și divin dar ceresc pe care îl poate primi o persoană.

Și am ajuns la 39!

39 săptămâni de bucurie, durere, nostalgie, dragoste, curiozități, noi experiențe de nedescris,… că doar o mamă poate știi! Și fiecare sarcină este diversă in felul ei…
Cu picioarele mele de elefant abia mai reușesc să mă mișc prin casă, să fac strictul necesar… Cumpărături..doar online, noroc că s-a inventat internetul! Certuri cu soțul..că de!…Sunt țâfnoasă, nu mai îmi convine nimic, hormonii mei au luat-o razna..Trei ore de așteptare la ușa doctoritei cu care se presupune că voi avea parte de fericitul moment…

In fine, așteptăm cu sufletul la gură acea zi unică care pare că nu mai sosește…

Eu obosită, soțul obosit…credeam că și puiul este obosit, cat mai strâns în spațiul acesta întunecos și umed numit uter. Da’ de unde??
Toată noaptea a avut de lucru băiatul meu. Pare că-și dă teza de doctorat! Nu știu ce face el acolo înăuntru, dar tare-s curioasă! ( Și nu sunt o persoană curioasă de fel…).
Ore întregi sau mai bine zis toată noaptea de mișcări…Și ce mișcări! Pare că am opt mânuțe in burtă, nu două! Construiește, trage, împinge, lucru manual, nu glumă! E pus pe treabă!! Și ce viteză, și ce manualitate!
Veți spune: imposibil, un făt nenăscut nu poate prinde cu mânuța, nu gândește, nu vede, nu știe…Prostii!! Eu cred că știe exact ce face, ce vrea, ce simte…Sau poate am eu un mic extraterestru in burtă??😁
Plosc!! Plașc!! Bum!! Bam!! Oare ce face??? Pun mâna pe burtă și se oprește liniștit așteptând sa vadă ce se întâmplă…Iau mâna de pe burtă și reîncepe: Plosc!! Trosc!!…
E ocupat…Tare ocupat! Și când mă gândesc că toate cărțile și articolele despre nașteri pe care le-am citit scriu că în ultimele săptămâni el nu se mai poate mișca, e obosit și așa mai departe…
Eu mă simt de parcă aș avea mâinile unui doctor aflat în operație înăuntrul meu…Și nu glumesc!

Dar îl las, că-mi este așa de drag să-i simt degețelele, bătăile inimii și să știu că am acolo înăuntrul meu un pui de om care gândește, simte, se joacă, se enervează, sughiță, mănâncă și doarme…(câteodată 😁)…
Așa că te așteptăm cu brațele deschise dragul nostru băiat. Pătuțul, căruțul și cădița te așteaptă. De asemenea pamperșii, lăpticul și suzeta…
Îți doresc să trecem cu bine peste ziua sosirii tale, să fii sănătos și activ toată viața așa cum ești și în burtica lui mami, să papi mult, să te joci mult, să construiești, să dărâmi, să plângi și să râzi împreună cu noi. Te pupăm și te iubim, îngeraș drag!

Soțului meu…

Celei mai importante persoane din viața mea- jumătatea inimii mele și tatăl îngerașului care va intra curând în viețile noastre 💞

https://youtu.be/Ve4XD4LveU0 Because You Love’me…se auzea când mi-ai pus verigheta pe deget..Eu alesesem melodia, pentru că era motivul Da-ului meu…Pentru că mă iubesti, pentru că mă respecți și faci tot ceea ce-ți stă în puteri să mă faci cea mai fericită femeie și viitoare mămică.
Te-am cunoscut acum șapte ani jumătate, erai băiatul de la ziare…și nimic mai mult. Cumpăram in fiecare zi bilete, dar nu te observasem niciodată…eram prea ocupată cu tumultul vieții… Până in acea zi… minunată zi când destinul mi-a ridicat privirea și ne-am văzut…De atunci locuim împreună, de atunci împărțim bune și rele, de atunci am pierdut un înger și-am câștigat un altul; de atunci am străbătut munți și mări împreună, de atunci am urcat împreună mai sus de 5000 de metri pe muntele curcubeu, de atunci am trăit împreună trecutul poporului tău și am simțit respirația incașilor pe vârful Machupichu…De atunci ne-am oglindit in celebrele fântâni romane și am mers desculți in raiul Coastei Azzure…

De atunci ai incercat pentru prima dată leagănele unui parc de distracții…iar eu am călărit un cal superb…tot pentru prima dată!

De atunci am pregătit împreună cina.. și micul dejun…atunci când a fost posibil. De atunci m-ai sărutat în fiecare zi când ai plecat la lucru și când te-ai întors…Și acum săruți și burtica…😘😍😊…Iată de ce te iubesc!!!
Te iubesc pentru că ai venit mereu imediat de la servici când m-au luat cu salvarea…Te iubesc pentru că ești timid și nu ridici glasul niciodată, nici la mine, nici la altcineva…Te iubesc pentru că am picioarele umflate de la sarcină și tu vii obosit de la servici și-mi dai cu cremă să nu mă mai doară…pentru că mă întrebi mereu dacă mi-e sete sau foame…pentru că ai grijă să nu-mi lipsească nimic și faci ca totul sa fie posibil.💖
Îți mulțumesc, dragostea mea! Îți mulțumesc pentru îngerașul nostru, îți mulțumesc pentru dragostea și respectul pe care mi le oferi necondiționat, îți mulțumesc pentru că ești cea mai frumoasă și bună persoană din viața mea, cu excepția puiului care urmează să ne strige mami și tati, desigur…😊😜

Îți mulțumesc pentru că ai grijă de mine și mă susții in tot ceea ce fac, chiar daca uneori nu am ideile așa de clare…😪. Îți mulțumesc! Îți mulțumesc că ai venit in viața mea și ai rămas. Te iubesc nemărginit, dragul meu soț, chiar dacă nu ți-o spun niciodată… Sunt sigură că tu știi asta, așa cum și eu știu că tu mă iubești și sunt sigură că vom face un trio nemaipomenit împreună cu îngerașul nostru. Vă iubesc, dragii mei! Voi sunteți aerul, apa și hrana zilelor mele și nu cred că aș mai putea respira vreodată fără voi.

Mulțumesc, dragul meu!

Hopa Mitică

Când nu reușești să te mai ridici de pe scaun, pat sau canapea.

Sunt in șapte luni si sunt imobilă. Am luat zece kg de la începutul sarcinii, deci nu depășesc cincizeci si șapte…ar trebui să mă pot mișca mai bine. Și totuși mă simt ca Hopa Mitică, care trebuie să se rostogolească ca să reușească să se ridice. Când e ora de masă musai să stau tolănită pe scaun, rezemată de spătar…că altfel se supără Prâslea și începe să dea din picioare…Am început să port bavețică pentru că altfel sunt mai rău ca un nou născut când mănânc, cu ciocolata la gură si plina de frimituri pe haine.
Și nu care cumva să-mi cadă ceva pe jos că acolo rămâne până când găsesc vre-un bun samaritean să mi-l ridice.
Când vine vorba de ieșit, plimbare sau ceva usor de cumpărat…Super! Bucurie mare. Dar cine mă incalță?? Noroc că a venit vara si pot sa pun o pereche de șlapi sau balerine, că la picioare nu se mai poate ajunge deja de cand eram in patru luni. Si da, iesim cu bucurie, dar după 15 minute de mers, unde mă așez? Dacă nu găsesc nici o băncuță sau altceva asemănător?
Și știți cum mă spăl? Așezată pe un scăunel de cadă, cu chiu cu vai…Nu pot sta în picioare în cadă și nu mă pot pune nici așezată că nu mai reușesc sa mă ridic. Pretențios puisorul meu, nu?
Singura pozitie care-i place cu adevarat, când adoarme și stă liniștit bebe este întinsă în pat. Numai pe spate, că dacă încerc pe o parte începe să mă atenționeze cu mânuțele si piciorușele: «Hei! Mă strivești, ce tot faci acolo?»
Mă credeți dacă vă spun că dorm pe spate de peste șase luni și sufăr de dureri de coloană de când eram mică? Vă închipuiți dureri, da?!?
Dar măcar știu că el este bine și că toate eforturile astea pe care le fac ca viitoare mămică la aproape 40 de ani merită rezultatul final. Și știu că sunt în stare să suport orice durere doar imaginându-mi momentul cand îl voi ține în brațe pe el, pe fiul meu. Așa că uitați de dureri, de incapacitatea de a vă mișca, dormi sau respira, si bucurați-vă! Acestea sunt doar dovada faptului că vă pregătiți pentru a aduce pe lume o nouă creatură a lui Dumnezeu. O ființă care își începe viața întâi ca un suflet, apoi o celulă, un embrion, un făt pentru ca la urmă să devină copilașul vostru mult așteptat. Nu este usor să transformi un suflet intr-o persoană în carne și oase, nu?

Spuneți NU violenței!

scrisoare adresată femeilor bătute și maltratate de către omul pe care ele cred că-l iubesc-

Aud foarte des în ultima vreme despre copii omorâți în bătaie. Loviți până la moarte… Uciși cu sânge rece de propriul tată, de către cel care ar trebui să îi protejeze și să le indrume pașii toată viața. De ce? De ce trebuie sa se ajungă până acolo? Ce vină are acel îngeraș? Poate că plangea doar pentru că-i era foame sau poate doar vroia să fie schimbat…sau poate doar avea nevoie de zece minute de atenție din partea voastră.
De ce, dragi mame îngăduiți să se întâmple asemenea lucruri? A vedea cum propriul copil este omorât în bătaie de către cel care ar trebui sa-i fie tată, și a nu face nimic…este ca și cum l-ați ucide voi.
Nu există: «el mă iubeste, de mâine se va schimba…». Din păcate bărbatul care vă cere iertare după ce v-a învinețit ochiul și v-a spart buza nu se va schimba niciodată. Si nu, nu este iubire. Nu a fost niciodată iubire dacă a ridicat chiar și o singură dată mâna asupra voastră, dacă v-a adresat cuvinte urâte, dacă v-a indepărtat de familie și prieteni. Viața voastră sau a copilașului vostru nu aparține acelui monstru, chiar dacă vă e soţ sau este tată.
El nu este decât un suflet pierdut și nesigur, gelos pe tot ceea ce mișcă în jurul vostru și indiferent câtă iubire și dăruire îi veți oferi nu se va schimba niciodată. Azi vă va spune ca vă iubeste, vă va aduce flori și cadouri, dar mâine vă va lovi fara urmă de regret, vă va răni corpul și inima, și ce e cel mai rău, el va ajunge să lovească și ingerasul vostru pe care l-ați purtat înăuntrul vostru nouă luni și căruia i-ați promis să-l protejati toată viața.
Spuneți NU! Spuneți nu acestei violențe înainte de a fi prea târziu. Există multe centre cărora vă puteți adresa, poliția și familiile voastre care vă iubesc si care vă vor ajuta.
Si apoi, cândva, când sufletul vostru va fi vindecat veți cunoaște acel om care vă va respecta, proteja și iubi cu adevarat toată viața. Da, există și oameni buni și voi îl veți întâlni cu siguranță într-o bună zi.
Fugiți de omul care va lovit chiar și o singură dată. O persoană care lovește o dată va lovi și a doua, a treia, a patra oara…până când nu va mai avea ce lovi, până când nu vă va mai aduce flori în schimbul iertării, acele flori vor ajunge pe un mormânt. Al vostru sau al copilaşului vostru. Sunteți sigure că asta vreți de la viața voastră?

Iată câteva linkuri și numere de telefon unde vă puteți adresa și cere ajutor:

-in România: http://fiipregătit.ro „Ghid violență domestică”; http://violentaimpotrivafemeilor.ro tel. 112 poliția

-in Italia: http://www.antiviolenzadonna.it http://www.women.it/centriantiviolenza http://www.amnesty.it ; Linia verde antiviolenta: 1522, poliția 112, 113

Fluturaș sau submarin?

Au trecut 20 de săptămâni de când suntem împreună. Încep să-l simt mai mult decât un simplu gâdilat sau un fulg pe burtă.
Câteodată mi se fare un fluturaș care-și mișcă aripioarele, închis înăuntrul unei flori. Dar pare să-i placă acolo, nu se comporta ca o insectă blocată într-un spațiu mic și închis. Nu, el mișcă încet aripioarele, ca și cum ar zbura lin in mediul lui preferat.
Alteori simt doar undele lichidului amniotic care-l înconjoară și mă gândesc că va fi cu siguranță un bun inotător în viitor.
Sunt și acele nopți când mă trezesc speriată din somn, ca și cum m-ar fi călcat trenul…sau orice alt obiect imens în mișcare, care-mi joacă în picioare uterul și intestinul. Cum o fi reușind?? El e atât de micuț…dar senzațiile sunt atât de puternice.
Sau acele mișcări ritmice, care nu seamănă a nimic și care cel mai probabil se produc când sughiţă din cauza lichidului pe care îl înghite.
Cel mai frumos însă este atunci când ia forma unui submarin care se ridică la suprafața apei. Simți așa, deodată, dar usor cum se ridică ceva destul de mare si compact la suprafața burţii, nivelul de sub buric. Wow, e superb! un sentiment nou, neîncercat vreodată, unic și minunat. De multe ori îmi aduce zâmbetul pe buze această senzație. Încep sa-l cuprind usor cu mâinile și simt tot corpul lui micuț, capşorul, spatele..și mai ales bătăile inimii. Da, mai ales inimioara, cred că asta este magia unei ființe înăuntrul tău și nimic nu poate fi mai frumos decât bătaia inimii sale micuțe in palma ta.
Mica voastră creatură ce formă ia? Cum o simțiți? E fluturaș sau submarin? Sau poate este un ursuleţ…sau iepuraș… Mi-ar face mare plăcere să aud și părerile voastre. Puteți lăsa un comentariu mai jos, așa vom vedea ce minunății simte fiecare mămică în asteptarea dragului său puişor.

Infertilitatea

ce poti face dacă ești în Italia, îți dorești un copil, dar nu poti rămâne însărcinată-

Încercam deja de vre-o doi ani să rămân gravidă, dar fără urmă de succes. Eu aveam 36 de ani, soțul 38. Amândoi sănătoși, cu servicii în regulă, el sud-american, eu româncă. Subliniez faptul că el este de sânge latin pentru a înțelege că momentele intime chiar nu ne lipseau, probabil de aceea mi se și părea ciudat faptul că nu reușesc să îmi realizez visul de a deveni mamă.

Rămăsesem gravidă cu șapte ani în urmă, când l-am cunoscut pe focosul meu soț, dar din păcate corpul meu nu era pregătit pentru o sarcină și am pierdut-o în opt săptămâni, poate și din cauza mediului de lucru în fabrică. Lucram într-o tipografie unde ridicam cărţi foarte grele, trebuia să fiu rapidă, nu puteam face pauze și lipseau condițiile de igienă.

Văzând că nu pot rămâne însărcinată m-am adresat doctorei mele ginecolog, unde eram înscrisă de câțiva ani, într-un centru de consiliere familiară (găsiți foarte multe în toata Italia și sunt gratis). Aceasta mi-a dat trimitere la un spital de infertilitate unde m-am dus și am început să fac diverse analize și ecografii. Chiar dacă ai toate actele în regulă și asigurări plătite la zi, toate analizele se plătesc și în spitalele de la stat. Costurile analizelor nu depășesc 100€, cu tot cu spermatograma, care este doar 16€, dar o ecografie vaginală este vre-o 50€ și pe parcursul cercetărilor am făcut vre-o trei. Dacă mergeți la privat costă între 100 -150€, deci mulțumiți-vă că dați doar 50€ la stat.

După un an și jumătate m-au diagnosticat cu endometrioză, așa zisul cancer care nu ucide, boală de care suferă foarte multe femei și care provoacă infertilitatea.

Endometrioza este migrarea mucoasei aflată în interiorul uterului în zone externe acestuia, la nivelul trompelor uterine, al ovarelor, pe intestine, perete abdominal sau vezica urinară. Mai rar poate apărea pe plămâni, ficat, creier.

Dacă cunoasteţi italiana și vreți să știți mai multe despre această boală pe plan local puteți intra pe următoarele adrese facebook:

Endometriosi- noi endo girls siamo forti https://www.facebook.com/groups/249842171804181/

Endometriosi- APE ODV organizzazione di volontariato https://www.facebook.com/ApeOnlus/; https://www.apendometriosi.it/

Aşadar, odată diagnosticată endometrioza au stabilit că sunt infertilă și că singura posibilitate de a avea un copil ar fi inseminarea în vitro sau operarea endometriozei. M-au sfătuit să aleg inseminarea, numita FIVET aici, și m-au asigurat că fiind prin sistemul sanitar național nu costă nimic, înafara de hormonii care trebuie injectaţi timp de două săptămâni care nu sunt foarte scumpi. Te înscrii în listele de așteptare ale spitalului respectiv și urmează să te sune în maxim patru luni. Odată sunată după luni de așteptare începe stresul și injecţiile cu hormoni în burtă, după care ai posibilitatea a trei inseminări gratis. Mai multe detalii despre procedură vă vor da ei în momentul înscrierii pe listele de așteptare FIVET.

Povestea mea are un sfârșit fericit, deoarece imediat ce m-am înscris pe liste s-a întâmplat miracolul și am rămas gravidă în mod natural. Astfel în momentul când m-au sunat de la spital eu aveam deja patru luni de sarcină cu puiuţul meu.

Vă doresc și vouă să aveți parte de această minune. Veți reuși cu multă speranță și credință. Dumnezeu să vă ajute!

Eu și soțul meu pe drumul vieţii