Sunt Silvia, am 38 ani împliniți de curând, un soţ minunat, respectuos, frumos și timid; un serviciu bunicel…nu e maximul, dar e o sursă de venit muncită și câștigată cinstit; un acoperiș deasupra capului (chiar dacă în chirie) și cel mai important, o ființă care crește în mine, un dar de la Dumnezeu, cel mai frumos dar pe care l-aş fi putut dori vreodată.
Am crescut într-o familie cu șapte copii, undeva in România, deci știu ce înseamnă bucuria unei familii unite, a egalității între frati, dar știu și ce înseamnă neajunsurile și visele neîmplinite.
Pe Wlady l-am cunoscut acum mai bine de șapte ani, la Milano. E un peruvian frumos și sexi. Și el face parte dintr-o familie numeroasă, are trei surori, șapte nepoţei din partea lor, verisori, mulți unchi și mătuși…o familie imensă, dar toți sunt acolo, departe, în Peru. Aici nu avem pe nimeni, nici eu , nici el. Ne avem unul pe altul și până acum ne-a fost de ajuns să mergem mai departe.
Si iata-mă azi, o femeie împlinită, aș spune, fericită cu ceea ce are, fără lipsuri, iubită, cu dragoste de viață și tot ce e frumos. Sunt mândră să spun că mi-am implinit aproape toate visele de-o viață, facultate, nuntă, călătorii..multe călătorii frumoase. Un singur vis s-a lasat asteptat aproape douăzeci de ani…acela de a fi mamă.
Nu credeam că voi avea vreodată onoarea și marea fericire de a deveni mamă și iată că minunea stă să se împlinească. Un îngeraş m-a ales drept viitoarea lui mami. Știam că va venii mai devreme sau mai târziu. L-am visat acum mai bine de treisprezece ani, era un băiețel slăbuț și timid care imi zicea mami. A trecut pe lângă mine acum șapte ani, dar corpul meu nu era pregătit pentru el, și l-am pierdut in opt săptămâni.
De data asta a venit pentru a rămâne și abia aștept să-l aud zicându-mi mami. Cred că e dragoste la prima vedere. O iubire ce nu se poate descrie sau explica, este ceva mai intens decât strălucirea stelelor, este un sentiment mai mare decat galaxia, mai presus de orice altceva în viața asta terestră…Și cred că și el este îndrăgostit, dragul meu pui, care m-a ales pe mine între atâtea milioane de viitoare posibile mame.
Acum un an doctorii mi-au spus „Nu poți avea copii” , este endometrioza, o boala a multor femei care provoacă infertilitatea. Eram programată la ferilizare în vitro anul acesta, era singura șansă, dar credinta a fost mai puternică și iată că miracolul s-a împlinit.
Era cu o săptămână înainte de Craciun când l-am întrebat pe soțul meu ce cadou să-i cumpar:
«Ce vrei să-ti aducă Moș Crăciun, dragul meu? »
« Un copil …» mi-a răspuns el.
Știam că nu voi putea niciodată să-i aduc acest cadou. Am oftat și i-am cumpărat, ca de obicei, o pijama. Apoi am plecat în vacanța de Crăciun acasa la ai mei, în România, în mijlocul familiei. De mult nu mai făcusem sărbătorile acasa. De data aceasta ceva era schimbat, două dintre surorile mele, cele mai mici, erau gravide. Una era in nouă luni, trebuia să nască o fetiță în ianuarie, iar cealaltă avea două luni de sarcină, aștepta gemeni, băiat și fetiță. O familie binecuvântată anul acesta, nu? Atâtea miracole, toate dintr-o dată…
Întorși la Milano, am sărbătorit Noul An alături de prieteni dragi, după care ne-am întors la rutina noastră zilnică, muncă, muncă și iar muncă…Spre sfârșitul lunii ianuarie m-am îmbolnăvit. Iarnă, frig, toată lumea racită în jur. Îmi întârzia și menstruaţia…care decursese normal de revelion. Știind că nu pot face copii nu am facut imediat testul, ci după o săptămână. Și iată minunea! Cele doua liniute roz pe care le asteptam de atâția ani. Nu puteam sa cred, era imposibil, dar adevarat. Moș Crăciun a sosit! Un pic în întârziere, dar a sosit. Miracolul meu, miracolul nostru.
Azi sunt gravidă în 23 de săptămâni, băiețelul meu are 28 de cm și în jur de 500g. Și da, sunt din ce în ce mai convinsă că a fost o minune. Cel mai frumos și divin dar ceresc pe care îl poate primi o persoană.
Mami la 40 