Fluturaș sau submarin?

Au trecut 20 de săptămâni de când suntem împreună. Încep să-l simt mai mult decât un simplu gâdilat sau un fulg pe burtă.
Câteodată mi se fare un fluturaș care-și mișcă aripioarele, închis înăuntrul unei flori. Dar pare să-i placă acolo, nu se comporta ca o insectă blocată într-un spațiu mic și închis. Nu, el mișcă încet aripioarele, ca și cum ar zbura lin in mediul lui preferat.
Alteori simt doar undele lichidului amniotic care-l înconjoară și mă gândesc că va fi cu siguranță un bun inotător în viitor.
Sunt și acele nopți când mă trezesc speriată din somn, ca și cum m-ar fi călcat trenul…sau orice alt obiect imens în mișcare, care-mi joacă în picioare uterul și intestinul. Cum o fi reușind?? El e atât de micuț…dar senzațiile sunt atât de puternice.
Sau acele mișcări ritmice, care nu seamănă a nimic și care cel mai probabil se produc când sughiţă din cauza lichidului pe care îl înghite.
Cel mai frumos însă este atunci când ia forma unui submarin care se ridică la suprafața apei. Simți așa, deodată, dar usor cum se ridică ceva destul de mare si compact la suprafața burţii, nivelul de sub buric. Wow, e superb! un sentiment nou, neîncercat vreodată, unic și minunat. De multe ori îmi aduce zâmbetul pe buze această senzație. Încep sa-l cuprind usor cu mâinile și simt tot corpul lui micuț, capşorul, spatele..și mai ales bătăile inimii. Da, mai ales inimioara, cred că asta este magia unei ființe înăuntrul tău și nimic nu poate fi mai frumos decât bătaia inimii sale micuțe in palma ta.
Mica voastră creatură ce formă ia? Cum o simțiți? E fluturaș sau submarin? Sau poate este un ursuleţ…sau iepuraș… Mi-ar face mare plăcere să aud și părerile voastre. Puteți lăsa un comentariu mai jos, așa vom vedea ce minunății simte fiecare mămică în asteptarea dragului său puişor.

Infertilitatea

–ce poti face dacă ești în Italia, îți dorești un copil, dar nu poti rămâne însărcinată-

Încercam deja de vre-o doi ani să rămân gravidă, dar fără urmă de succes. Eu aveam 36 de ani, soțul 38. Amândoi sănătoși, cu servicii în regulă, el sud-american, eu româncă. Subliniez faptul că el este de sânge latin pentru a înțelege că momentele intime chiar nu ne lipseau, probabil de aceea mi se și părea ciudat faptul că nu reușesc să îmi realizez visul de a deveni mamă.

Rămăsesem gravidă cu șapte ani în urmă, când l-am cunoscut pe focosul meu soț, dar din păcate corpul meu nu era pregătit pentru o sarcină și am pierdut-o în opt săptămâni, poate și din cauza mediului de lucru în fabrică. Lucram într-o tipografie unde ridicam cărţi foarte grele, trebuia să fiu rapidă, nu puteam face pauze și lipseau condițiile de igienă.

Văzând că nu pot rămâne însărcinată m-am adresat doctorei mele ginecolog, unde eram înscrisă de câțiva ani, într-un centru de consiliere familiară (găsiți foarte multe în toata Italia și sunt gratis). Aceasta mi-a dat trimitere la un spital de infertilitate unde m-am dus și am început să fac diverse analize și ecografii. Chiar dacă ai toate actele în regulă și asigurări plătite la zi, toate analizele se plătesc și în spitalele de la stat. Costurile analizelor nu depășesc 100€, cu tot cu spermatograma, care este doar 16€, dar o ecografie vaginală este vre-o 50€ și pe parcursul cercetărilor am făcut vre-o trei. Dacă mergeți la privat costă între 100 -150€, deci mulțumiți-vă că dați doar 50€ la stat.

După un an și jumătate m-au diagnosticat cu endometrioză, așa zisul cancer care nu ucide, boală de care suferă foarte multe femei și care provoacă infertilitatea.

Endometrioza este migrarea mucoasei aflată în interiorul uterului în zone externe acestuia, la nivelul trompelor uterine, al ovarelor, pe intestine, perete abdominal sau vezica urinară. Mai rar poate apărea pe plămâni, ficat, creier.

Dacă cunoasteţi italiana și vreți să știți mai multe despre această boală pe plan local puteți intra pe următoarele adrese facebook:

Endometriosi- noi endo girls siamo forti https://www.facebook.com/groups/249842171804181/

Endometriosi- APE ODV organizzazione di volontariato https://www.facebook.com/ApeOnlus/; https://www.apendometriosi.it/

Aşadar, odată diagnosticată endometrioza au stabilit că sunt infertilă și că singura posibilitate de a avea un copil ar fi inseminarea în vitro sau operarea endometriozei. M-au sfătuit să aleg inseminarea, numita FIVET aici, și m-au asigurat că fiind prin sistemul sanitar național nu costă nimic, înafara de hormonii care trebuie injectaţi timp de două săptămâni care nu sunt foarte scumpi. Te înscrii în listele de așteptare ale spitalului respectiv și urmează să te sune în maxim patru luni. Odată sunată după luni de așteptare începe stresul și injecţiile cu hormoni în burtă, după care ai posibilitatea a trei inseminări gratis. Mai multe detalii despre procedură vă vor da ei în momentul înscrierii pe listele de așteptare FIVET.

Povestea mea are un sfârșit fericit, deoarece imediat ce m-am înscris pe liste s-a întâmplat miracolul și am rămas gravidă în mod natural. Astfel în momentul când m-au sunat de la spital eu aveam deja patru luni de sarcină cu puiuţul meu.

Vă doresc și vouă să aveți parte de această minune. Veți reuși cu multă speranță și credință. Dumnezeu să vă ajute!

Eu și soțul meu pe drumul vieţii

Miracolul meu

Sunt Silvia, am 38 ani împliniți de curând, un soţ minunat, respectuos, frumos și timid; un serviciu bunicel…nu e maximul, dar e o sursă de venit muncită și câștigată cinstit; un acoperiș deasupra capului (chiar dacă în chirie) și cel mai important, o ființă care crește în mine, un dar de la Dumnezeu, cel mai frumos dar pe care l-aş fi putut dori vreodată.
Am crescut într-o familie cu șapte copii, undeva in România, deci știu ce înseamnă bucuria unei familii unite, a egalității între frati, dar știu și ce înseamnă neajunsurile și visele neîmplinite.
Pe Wlady l-am cunoscut acum mai bine de șapte ani, la Milano. E un peruvian frumos și sexi. Și el face parte dintr-o familie numeroasă, are trei surori, șapte nepoţei din partea lor, verisori, mulți unchi și mătuși…o familie imensă, dar toți sunt acolo, departe, în Peru. Aici nu avem pe nimeni, nici eu , nici el. Ne avem unul pe altul și până acum ne-a fost de ajuns să mergem mai departe.
Si iata-mă azi, o femeie împlinită, aș spune, fericită cu ceea ce are, fără lipsuri, iubită, cu dragoste de viață și tot ce e frumos. Sunt mândră să spun că mi-am implinit aproape toate visele de-o viață, facultate, nuntă, călătorii..multe călătorii frumoase. Un singur vis s-a lasat asteptat aproape douăzeci de ani…acela de a fi mamă.
Nu credeam că voi avea vreodată onoarea și marea fericire de a deveni mamă și iată că minunea stă să se împlinească. Un îngeraş m-a ales drept viitoarea lui mami. Știam că va venii mai devreme sau mai târziu. L-am visat acum mai bine de treisprezece ani, era un băiețel slăbuț și timid care imi zicea mami. A trecut pe lângă mine acum șapte ani, dar corpul meu nu era pregătit pentru el, și l-am pierdut in opt săptămâni.
De data asta a venit pentru a rămâne și abia aștept să-l aud zicându-mi mami. Cred că e dragoste la prima vedere. O iubire ce nu se poate descrie sau explica, este ceva mai intens decât strălucirea stelelor, este un sentiment mai mare decat galaxia, mai presus de orice altceva în viața asta terestră…Și cred că și el este îndrăgostit, dragul meu pui, care m-a ales pe mine între atâtea milioane de viitoare posibile mame.
Acum un an doctorii mi-au spus „Nu poți avea copii” , este endometrioza, o boala a multor femei care provoacă infertilitatea. Eram programată la ferilizare în vitro anul acesta, era singura șansă, dar credinta a fost mai puternică și iată că miracolul s-a împlinit.
Era cu o săptămână înainte de Craciun când l-am întrebat pe soțul meu ce cadou să-i cumpar:

«Ce vrei să-ti aducă Moș Crăciun, dragul meu? »
« Un copil …» mi-a răspuns el.

Știam că nu voi putea niciodată să-i aduc acest cadou. Am oftat și i-am cumpărat, ca de obicei, o pijama. Apoi am plecat în vacanța de Crăciun acasa la ai mei, în România, în mijlocul familiei. De mult nu mai făcusem sărbătorile acasa. De data aceasta ceva era schimbat, două dintre surorile mele, cele mai mici, erau gravide. Una era in nouă luni, trebuia să nască o fetiță în ianuarie, iar cealaltă avea două luni de sarcină, aștepta gemeni, băiat și fetiță. O familie binecuvântată anul acesta, nu? Atâtea miracole, toate dintr-o dată…
Întorși la Milano, am sărbătorit Noul An alături de prieteni dragi, după care ne-am întors la rutina noastră zilnică, muncă, muncă și iar muncă…Spre sfârșitul lunii ianuarie m-am îmbolnăvit. Iarnă, frig, toată lumea racită în jur. Îmi întârzia și menstruaţia…care decursese normal de revelion. Știind că nu pot face copii nu am facut imediat testul, ci după o săptămână. Și iată minunea! Cele doua liniute roz pe care le asteptam de atâția ani. Nu puteam sa cred, era imposibil, dar adevarat. Moș Crăciun a sosit! Un pic în întârziere, dar a sosit. Miracolul meu, miracolul nostru.

Azi sunt gravidă în 23 de săptămâni, băiețelul meu are 28 de cm și în jur de 500g. Și da, sunt din ce în ce mai convinsă că a fost o minune. Cel mai frumos și divin dar ceresc pe care îl poate primi o persoană.